7 LUCRURI pe care nu ar trebui să i le spui NICIODATĂ unui COPIL

Educarea copiilor este unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să se ocupe un părinte. Felul în care spui lucrurile poate contura o percepție greșită a copilului asupra vieții. Iată câteva fraze care au un impact negativ asupra dezvoltării mentale a copiilor – și niște alternative:

1. Trebuie să-i asculți pe adulți

Auzind acest lucru, copilul crede că toți adulții sunt inteligenți și buni și că trebuie să facă tot ce zic aceștia. E periculos, nu numai greșit, deoarece copiii încep să aibă încredere în toți adulții, inclusiv străinii, și nu se așteaptă ca cineva să le facă vreun rău. Spune-i să îi asculte pe părinți, ca să își dezvolte astfel gândirea critică.

2. Nu plânge

Auzind aceste cuvinte, copilul va crede că trebuie să-și ascundă emoțiile și va crește tăcut și retras. Emoțiile ascunse vor provoca, mai devreme sau mai târziu, tristețe sau agresivitate. Abordarea corectă este: „Spune-mi ce te supără” sau „De ce plângi?” sau „Plângi pentru că ești rănit sau speriat?”

3. Nu fi lacom

Auzind acest lucru, cel mic va crede că trebuie să împartă totul și că nimic nu îi aparține. În timp, se va obișnui cu auto-sacrificiile și nu își va proteja nici lucrurile materiale și nici valorile, crezând că el/ea nu merită nimic. Întreabă-l mai bine dacă e de acord să-și împartă jucăriile cu altcineva sau dacă vrea să facă schimb. Dacă nu e de acord, nu insista, lasă-l să aibă lucrurile lui.

4. Cine te-a învățat asta?

Copilul va crede că părinții nu știu că el singur a venit cu ideea, cee ace îl va convinge că poate scăpa nepedepsit, dând vina pe alții. Corect e să îl întrebi de ce a făcut asta, ca să îți poți da seama dacă el e de vină sau a fost ideea altcuiva. Dă-i șansa de a-și explica acțiunile.

Citește și:   Ce parfum ți se potrivește în funcție de zodie

5. Ia uite ce fată bună!

Auzind acest lucru, copilul se va gândi că este mai rău decât toți ceilalți și că degeaba se străduiește, fiindcă oricum n-are niciun rost. Comparația cu alți oameni are un impact negativ asupra stimei de sine a copilului, care va începe să creadă că el nu poate realiza nimic. Evidențiază aspectele pozitive ale firii sale, arată-i că ai încredere în el / ea. Amintește-ți că e unic/ă și are și el / ea puncta forte.

6. Să vezi ce-ți fac acasă!

Auzind această frază, copilul va crede că părinții pot face orice cu el, că nu îl plac și nu va vrea să meargă acasă, care va deveni un loc de pedeapsă. Corect ar fi să zici: „Lasă-mă să-ți spun de ce eram așa supărat/ă”. Astfel, copilul va înțelege că și alții au sentimente și că faptele sale au consecințe.

7. Nu mă întreba pe mine!
Dacă cel mic / cea mică îți pune întrebări dificile, dar nu primește un răspuns, va căuta în alte locuri să afle despre ce e vorba. Ca să te respecte și ca să nu-i pierzi încrederea, nu-l repezi, ci spune-i că ai nevoie de timp pentru a răspunde.

Citește și: 8 greșeli pe care le fac părinți din cauză cărora copiii încep să mintă

E foarte puțin probabil să existe cineva pe lume care să nu fi trebuit niciodată în viață să spună o minciună. Ne confruntăm cu minciuni în fiecare zi, dar suntem surpinși atunci când cel care minte este copilul nostru.

Citește și:   5 sfaturi ca să alegi cele mai bune ghete şi cizme de iarnă

Citește mai jos de ce mint copiii și ce au de-a face cu acest lucru părinții:

1. Copilul e conștient de consecințe

Adesea, copilul începe să mintă deoarece știe că va fi pedepsit dacă spune adevărul. Încearcă să promovezi integritatea. Aplică-i pedepse mai puțin severe sau discută cu el, astfel încât să nu se mai teamă de adevăr.

2. Copilul nu vrea să dezamăgească

Copiii ne iubesc și, prin urmare, nu vor să ne supere. Dacă îți schimbi modul de reacție atunci când îți mărturisește ceva, curând copilului nu îi va mai fi frică să nu te rănească.

3. Nu minte, ci este creativ

Uneori, copiii pot să vorbească despre lucrurile la care vizează – vorbesc despre aventurile lor fantastice sau le spun celorlalți că au un frate imaginar. Tratează această atitudine nu tocmai sinceră cu indulgență, deoarece aceste povești dispar atunci când copilul crește și se maturizează.

4. Minte pentru că nu își amintește

Uneori, copiii nu spun adevărul și cred ei înșiși lucrurile pe care le inventează, mai ales atunci când nu-și amintesc ce s-a întâmplat de fapt. Nu lăsa aceste minciuni să te sperie. Încearcă să vorbești cu el despre evenimentele petrecute și explică-i cum ar trebui să se poarte în conformitate cu acțiunile sale.

Citește și:   7 semne că nu poți avea copii

5. Minte pentru că e politicos

Uneori, copiii mai mint și pentru că sunt politicoși. De exemplu, spun că ar purta bucuroși șosetele croșetate de bunica, deși, în inima lui, speră să primească un alt cadou. Atunci când copilul minte în legătură cu astfel de lucruri, tu decizi – până la urmă, cu toții facem așa. De multe ori.

6. Așteptăm numai anumite răspunsuri

Adesea, când îi punem o întrebare unui copil, așteptăm un anumit răspuns. De exemplu, îl întrebăm: „e bun?” atunci când el e trist pentru că nu-i place mâncarea. În astfel de situații, nu forța copilul să mintă. Cel mai bine încearcă să găsești o rezolvare a problemei: „Vrei să mai adăugăm ceva ca să aibă un gust mai bun?”

7. Copilului îi este frică de schimbarea de rol

Copiilor le e frică să recunoască atunci când greșesc, deoarece știu, din basme și cărți, că lucrurile rele făcute îi transformă în personaje negative. Deci, dacă mărturisește, crede că va fi considerat o persoană rea. Explică-i faptul că, uneori, și oamenii buni mai fac greșeli (grave, chiar). Ceea ce îl va deosebi de cei răi e capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile sale.

8. A preluat obiceiul

Copiii își imită părinții – asta se știe. Prin urmare, dacă trăiește într-un mediu în care minciuna e ceva obișnuit, va deveni și el expert în ascunderea adevărului. Poți rezolva această problemă într-un mod foarte simplu, dar și foarte complicat în același timp – trebuie să devii tu o persoană mai onestă.

Cazare Eforie Nord

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.